EXCLUSIV | Ce au discutat, de fapt, profesorii de la „Caragiale” cu ministrul Muncii. Directoare: „Este ceea ce mă doare, nu că nu am poșetă scumpă”

EXCLUSIV | Ce au discutat, de fapt, profesorii de la Caragiale cu ministrul Muncii. Directoare: Este ceea ce mă doare, nu că nu am poșetă scumpă
Profesorii au închis școlile, greva din învățământ continuă
Publicat: 07/06/2023, 22:43

Vizita de miercuri a ministrului Muncii la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” nu i-a înduplecat și nici nu i-a convins pe profesori să renunțe la grevă. În liceul de pe Calea Dorobanților, din cei 80 de profesori, 71 au intrat în cea de-a treia săptămână de grevă. Andreia Bodea, directoarea colegiului din Bucureşti, a spus, pentru Gândul, că discuția cu ministrul Marius Budăi nu a fost centrată pe protestele dascălilor.

Directoarea Colegiului ”I.L. Caragiale” susține că ministrul Muncii le-a explicat ce se poate și ce nu se poate realiza în actualul context.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat că joi sau vineri va avea loc în Capitală un nou protest, la care sunt așteptați să participe aproximativ 20.000 de angajați din învățământ.

Totodată, premierul Nicolae Ciucă a cerut Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale promovarea unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării. Măsura a fost anunțată atât de premier, cât și de liderul PSD Marcel Ciolacu.

„Este o situație extrem de tensionată și se tensionează pe zi ce trece”

„Nu a venit să discute să se încheie greva, nu a făcut acest apel (n.r. – ministrul Muncii). Au fost toți colegii mei de față, a fost liderul de sindicat. A explicat mai pe larg acestor oameni ce se poate, ce nu se poate și a evocat, într-adevăr, într-un context, vreo două minute, în care a vorbit despre propriii ani de școală, despre profesorii lui. Nu acesta a fost însă subiectul.

I s-au pus întrebări extrem de incomode, cum era și normal să fie. Dar discuția a fost civilizată, politicoasă. Colegii mei continuă greva, nu au fost mulțumiți de răspunsurile pe care le-au primit. Este o situație extrem de tensionată și se tensionează pe zi ce trece. La Colegiul «Caragiale», în continuare, în acest moment, sunt 71 de profesori în grevă, din 80″, a explicat directoarea Andreia Bodea.

„Mă așteptam să fie o serie de politicieni care să rămână în istorie”

Directoarea Colegiului ”I.L. Caragiale” susține că dacă ar avea de ales între un salariu așa cum trebuie și o lege a educației bine gândită și construită pe realitățile din învățământul românesc, ar alege o reformă care să fie de folos generațiilor viitoare.

Andreia Bodea speră ca, la capătul acestei greve care a luat amploare, să fie victoria învățământului, pentru că, altfel, profesorii se vor întoarce cu capetele la fel de plecate, așa cum au intrat.

„Așteptările mele la începutul grevei au fost ca această generație de politicieni să facă reparația majoră pe care învățământul o merită, și o merită de mult. Cumva, cumva, mă așteptam ca, de această dată, această serie de politicieni – toți de-o culoare sau de altă culoare – o dată în viață să-și dea mâna și să reușească să facă acest pas într-un interes național. Să fie o serie de politicieni care să rămână în istorie că a adus această reparație acestei categorii vitregite.

Și mă refer la mai multe paliere: la cel salarial, la Legea educației, care din punctul meu de vedere nu este ceea ce m-aș fi așteptat să fie, nu este reforma care să așeze măcar temelia unui alt învățământ. Mă refer la statutul profesorului, care de fapt nici nu există, există al elevului. M-aș fi așteptat ca la capătul acestei greve care a luat amploare să fie o reparație finală. Din toată treaba asta, cineva va ieși prost. 

Mi se pare că se mai rupe o vertebră din coloana asta vertebrală a profesorilor, ca să fie cocoșați și mai mult. Dacă aș avea de ales între salarii așa cum trebuie și o lege a educației bună – deși eu mai am un an de activitate -, m-aș fi dus pe legea educației. Băiatul meu are două fetițe care intră la școală peste doi ani și în fiecare zi mă întreabă: «Unde-mi duc eu, mama, copiii la școală?». Asta este ce mă doare, nu că nu am poșetă scumpă. Am așteptat acel proces al educației care să aibă loc și care să se încheie cu victoria învățământului, și nu este așa”, a mai spus directoarea Colegiului ”I.L. Caragiale”.

Andreia Bodea a adăugat că greva se va încheia, la un moment dat, dar dacă nu se va schimba nimic, profesorii se vor întoarce în școală tot cu capetele plecate.

Cred că fiecare, individual, la un moment dat își va atinge punctul de maxim. Vă dați seama, nicio grevă nu poate dura la infinit. Deja văd că sunt școli întregi unde nu mai este nimeni în grevă, probabil că la un moment dat pragul acela de 50% se va atinge și atunci ne vom întoarce toți la fel de plecați cu capetele cum am și intrat, dacă nu mai rău”, a afirmat directoarea Colegiului ”I.L. Caragiale”.

„Cei care au copiat 12 ani de școală, vor copia și în studenție”

Andreia Bodea a vorbit și despre absolvenții de liceu care merg la studii în străinătate, precizând că de la Colegiul ”I.L. Caragiale”, 80% au ales această variantă de continuare a studiilor. Directoarea susține că aceștia se duc unde le este mai bine, unde se dezvoltă în alt medic academic și cu alte perspective.

”Știți ce se întâmplă? Ce producem noi în școală în preuniversitar ajunge în universitar. De ce aș crede că, pe parcursul unei veri, niște lucruri se schimbă? Nu se schimbă! Cei care au copiat 12 ani de școală, vor copia și în studenție”, punctează directoarea.

Ministrul Muncii: „O discuție extrem de constructivă pe ceea ce vrem să facem pe viitor cu Educația”

În timp ce sindicaliștii negociau, miercuri, la Ministerul Educației un nou contract colectiv de muncă pentru angajaţii din învăţământ, profesorii de la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” s-au întâlnit cu ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ministrul Muncii susține că a purtat discuții constructive cu dascălii, care nu i-au cerut nimic, precizând că negocierile se fac la nivelul Ministerului Educației

Discuția nu s-a axat pe grevă. A fost o discuție extrem de constructivă pe ceea ce vrem să facem pe viitor cu educația. Au fost și discuții despre grevă (…) discuțiile continuă la nivelul Ministerului Educației . Eu aici nu am cerut nimic dascălilor, ei nu mi-au cerut nimic, am avut o discuție cu privire la principiile pe care trebuie să ne axăm pe viitor (…)

Am regăsit şi am găsit aici o emoţie constructivă despre cum să facem pentru ţara noastră şi pentru copiii noştri, pentru viitor. Şi cred că despre asta este esenţa discuţiei pe care trebuie să o purtăm cu cadrele didactice, şi nu despre salarizare neapărat”, spune ministrul Muncii.

Oficialul a fost întrebat dacă va finaliza până la 15 iunie Legea salarizării unitare, aşa cum anunţase Coaliţia.

”Până acum, orice decizie am primit de la Coaliţie, am respectat şi nu o să încep acum să încalc o decizie a Coaliţiei”, a spus ministrul.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | ANUNȚ crucial pentru profesori: „Guvernul a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului din educație”

EXCLUSIV VIDEO | Părinții, mai afectați decât elevii de greva din educație. Bunic: „Situația este foarte dificilă”

Încheierea mediilor, în pericol din cauza grevei. Sindicalist: „Probabil le va încheia ALTCINEVA, nu știu”

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a, reprogramată din cauza GREVEI profesorilor / Ce se întâmplă cu examenele naționale

Sindicatele din învățământ le spun părinților „să țină copiii acasă!” REACȚIA elevilor și părinților după anunțarea grevei. „Nu este de joacă!”

Profesorii scot la tablă politicienii, GREVĂ GENERALĂ după 18 ani. Colegiul la care predă Carmen Iohannis a fost miercuri în grevă de avertisment

Ligia Deca: „Încă sper că nu ajungem în situaţia în care GREVA de protest din învățământ să fie declanşată”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
”Atac masiv” la sistemul circulației trenurilor de mare viteză din Franța. Traficul este foarte perturbat
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Trump speră că America „va şterge Iranul de pe faţa Pământului” dacă regimul de la...
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Admitere facultate 2024. Cea mai râvnită specializare: 61 de candidați se bat pe un loc...
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui...
Un polițist din București a ajuns viral pe internet după ce s-a afișat în fustă...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
De câte ori pe zi este indicat să facem duş. Iată cât şi cum să...
Un SCHELET ANTIC este atât de CIUDAT încât nimeni nu ÎNDRĂZNEȘTE să-l dezgroape!
Se dau bani de la stat direct pe card. Cerere până pe 31 iulie. Ce...
Burgeri de milionari în Aeroportul Otopeni. Prețul este uluitor
Mireasa revine luni, 29 iulie, la Antena 1 cu cel de-al zecelea sezon. Cine o...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Tavi Clonda, nemulțumiri legate de Disneyland! Artistul a discutat despre aspectele care nu îi convin...
Ce au descoperit oamenii legii în cazul morții Sorin Nazîru, fostul al juniorilor de la...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Sindromul rar al „persoanei rigide”, tratat cu o terapie împotriva cancerului